Delia

Delia

Fondator, Președinte

A înființat adăpostul în iulie 2016, punând bazele proiectului din dorința de a face o schimbare. Acasă are doi câini, Bear și Nadine, salvați din situații dificile, motanii Vasile și August și pisica Pepsi. Au fost „3 oameni, 3 câini și 3 pisici” până când a murit Titi, câinele lor de 10 ani, și vor reîntregi formula când vor simți că pot. Din adăpost, Rafiki ocupă un loc special pentru că seamănă cu Bear; dacă s-ar înțelege, l-ar lua acasă ca fiind cel de-al treilea câine care simte că le lipsește.

Povestea care a marcat-o cel mai mult este prima campanie de sterilizare, pe care a făcut-o fiind însărcinată în 8 luni. Deși a fost greu, a fost începutul pentru toate campaniile care au urmat. Își dorește o campanie națională de sterilizări și ca legea să oblige sterilizarea animalelor fără pedigree. Speră ca peste 15 ani să se poată pensiona știind că nu mai este nevoie de salvări la nivelul actual.